luni, 31 martie 2014

Arthur Schopenhauer - Aforisme asupra înțelepciunii în viață

Autor: Arthur Schopenhauer
Titlu: Aforisme asupra înțelepciunii în viață
Editură: Silva-Press
An: 1998
Număr de pagini: 245
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Bună

Mai toți oamenii, în urma unei slăbiciuni deosebite a naturii, pun prea mult preț pe ceea ce reprezintă, adică pe existența lor în opinia altora, deşi cea mai simplă reflecție ne-ar putea arăta că, în sine însăși, părerea altora este fără însemnătate pentru fericirea noastră. Cu greu se poate deci explica bucuria ce o simte fiecine, îndată ce constată opinia bună ce o au alții despre el şi se vede lingușit în deșertăciunea sa. Cu asemenea aprobări ale altora se mângâie omul adesea de nefericiri adevărate sau de puțina favoare a soartei în privința celor două elemente principale ale fericirii, despre care am vorbit până acum; şi vice-versa este de mirare, cât de mult îl supără şi cât de adânc îl doare orice atingere a ambiției lui, orice trecere cu vederea, orice lipsă de respect sau de considerare. Această exagerată impresionabilitate este însă foarte înrudită cu simțământul onoarei şi poate să aibă un efect favorabil asupra bunei purtări a multor oameni ţiindu-le loc de moralitate; dar pentru propria lor fericire şi mai întâi pentru liniștea şi neatârnarea lor sufletească; fără de care nu poate exista fericire, este mai mult păguboasă decât folositoare. De aceea, din punctul nostru de vedere, este bine să îi punem stavilă şi prin o cugetare sănătoasă şi o dreaptă cumpănire a valorii bunurilor să înfrânăm, pe cât se poate, acea mare susceptibilitate față de opinia altora, fie în bine, fie în rău: căci din aceeași cauză, din care ne place lingușirea, ne doare critica.

Erwin Schrödinger - Ce este viața // Spirit și materie

Autor: Erwin Schrödinger
Titlu: Ce este viața // Spirit și materie
Editură: Editura Politică
An: 1980
Număr de pagini: 156
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Romania Inedit
Calitate: Bună

Lumea este un construct alcătuit din senzaţiile, percepţiile şi amintirile noastre. Este convenabil să o considerăm ca existînd obiectiv, ca fiind de-sine-stătătoare. Dar, bineînţeles, ea nu se manifestă numai prin simpla sa existenţă. Manifestarea este condiţionată de fenomene foarte deosebite, în părţi foarte deosebite ale acestei lumi, adică de anumite fenomene care se petrec în creier. Această implicaţie, de un tip foarte particular, sugerează întrebarea: Care sînt proprietăţile speciale prin care se remarcă aceste procese cerebrale, proprietăţi care le îngăduie să producă manifestarea lumii amintită mai sus. Putem oare deosebi procesele materiale care au această putere de cele care nu o au? Sau, mai simplu: Care este procesul material care se asociază în mod direct conştiinţei? Raţionalistul poate fi înclinat să tranşeze întrebarea în felul următor. Din experienţă proprie şi prin analogie cu animalele superioare, conştiinţa se asociază cu anumite categorii de fenomene din materia vie organizată, respectiv cu anumite funcţii nervoase. Cît de departe sau de "profund" există în regnul animal vreun fel de conştiinţă şi cum arată aceasta în primele sale stadii sînt speculaţii gratuite, întrebări la care nu se poate răspunde şi care ar trebui lăsate pe seama vizionarilor fără ocupaţie. Şi mai nejustificat este să te laşi în voia gîndului că poate şi alte fenomene, fenomene din materia anorganică, ca să nu mai vorbim de toate celelalte fenomene materiale, sînt, într-un fel sau altul, asociate conştiinţei. Toate acestea sînt pură fantezie, la fel de irefutabile pe cît sînt de imposibil de demonstrat şi, prin urmare, fără nici o valoare cognitivă.

Anton Dumitriu - Philosophia mirabilis

Autor: Anton Dumitriu
Titlu: Philosophia mirabilis
Editură: Editura Enciclopedică Română
An: 1974
Număr de pagini: 194
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Bună

Se pare că filosofii presocratici nici nu erau preocupaţi să construiască o doctrină; ei se exprimau aforistic, de multe ori în metru. Explicaţia acestui fenomen caracteristic pentru civilizaţia presocratică nu poate fi în nici un caz redusă la concepţia simplistă după care epoca de care ne ocupăm era o epocă primitivă, concepţiile ei datorîndu-se (aşa cum motivează pozitivismul comteian) treptei mitologice a explicării lumii, prima dintre cele trei parcurse de inteligenţa umană în dezvoltarea ei. Apare evident că nu putem compara această epocă cu epoca noastră, din cauza condiţiilor diferite care le fundamentează; prima apare orientată interior, în timp ce a doua este aceea în care omul cunoaşte, stăpîneşte
şi supune - în folosul său - forţele naturii. Din alte puncte de vedere, de exemplu din cel poetic, epoca homerică nu este mai prejos faţă de nici o altă epocă a civilizației și culturii omenirii. Un asemenea rafinament intelect moral și afectiv, cum apare în Iliada sau Odiseea, nu poate aparţine unei lumi primitive.

Joseph Mitsuo Kitagawa - În căutarea unității

Autor: Joseph Mitsuo Kitagawa
Titlu: În căutarea unității
Editură: Humanitas
An: 1994
Număr de pagini: 340
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă

Scrierile sfinte ebraice relevă că explicaţiile unei comunităţi religioase diferă adesea de explicaţiile obiective date aceloraşi evenimente istorice. Fiecare istorie religioasă presupune valori care sînt acceptate şi împărtăşite de respectiva comunitate religioasă. Aceste valori sînt modificate de experienţele istorice ale comunităţii şi interpretate cu ajutorul valorilor acceptate de comunitate. Dacă nu înţelegem modul în care această semnificaţie priveşte pe toţi membrii comunităţii, evoluţia comunităţii religioase ebraice - inclusiv trăsături ale acestei evoluţii, cum ar fi suspendarea logicii şi eticii obişnuite în povestea cu sacrificarea lui Isaac de către Avraam - devine de neînţeles. Ni se mai spune că Isaac a fost înşelat cînd şi-a dat binecuvîntarea părintească lui Iacov, în loc să o dea lui Esau. Dar ne va fi greu să înţelegem ireversibilitatea acestui act, dacă nu vom înţelege sacralitatea binecuvîntării sau a blestemului, sacralitate ce era cuprinsă în valorile acceptate de comunitatea ebraică. Comunitatea religioasă este purtătoarea atît a valorii, cît şi a semnificaţiei.

B. G. Kuzneţov - Raţiune şi fiinţare

Autor: B. G. Kuzneţov
Titlu: Raţiune şi fiinţare
Editură: Editura Politică
An: 1979
Număr de pagini: 421
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Nu
Sursă: Romania Inedit
Calitate: Medie

În caracterizarea finală a cartezianismului şi a locului lui în istoria filozofiei, Kuno Fischer porneşte de la următoarea definiţie a şcolii filozofice: ea îşi expune concluziile pornind de la cîteva principii iniţiale. Precizarea şi ameliorarea legăturii dintre principiile iniţiale şi concluzii, inclusiv revizuirea parţială a concluziilor, reprezintă evoluţia şcolii. Transformarea - parţială sau generală - a principiilor iniţiale duce ideea dincolo de limitele şcolii; noile principii dau un alt răspuns problemelor fundamentale. Dar, dacă însăşi problemele se schimbă, are loc o trecere nu numai la o şcoală nouă, ci şi la o epocă nouă în filozofie. Desigur, această ierarhizare a transformărilor trebuia nu atît să determine locul lui Descartes, cît să sublinieze caracterul epocal al ideilor lui Kant. Kuno Fischer leagă evoluţia cartezianismului în limitele lui - limitele unei şcoli identice cu sine - de activitatea discipolilor lui Descartes şi Malebranche, transformarea parţială a principiilor iniţiale i-o atribuie lui Spinoza, transformarea totală a lor lui Leibniz, iar respingerea problemelor la care răspunseseră principiile vechi şi cele noi, o consideră opera lui Kant.

D. D. Roșca - Linii și figuri

Autor: D. D. Roșca
Titlu: Linii și figuri
Editură: Țara
An: 1943
Număr de pagini: 259
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Digibuc
Calitate: Bună

Pentru a degaja însă aceste caractere - prin ele Descartes a deschis drumuri neumblate în filosofia europeană - e nevoie, credem, să desprindem mai întâi câteva trăsături specifice atmosferei intelectuale a timpului în care a apărut autorul "Discursului". Înainte de a răspunde la întrebarea: ce aport nou şi durabil, durabil până azi, aduce Descartes, în cugetarea tuturor timpurilor, e bine să răspundem la întrebarea: care e momentul istoric când apare filosoful şi savantul Descartes? S-ar părea deci că problema noastră ar fi următoarea: să schiţăm mai întâi un sumar tablou al antecedentelor filosofice ale cartesianismului, să arătăm apoi cum se ataşează el acestor antecedente. Căci e limpede că, în teză generală, o doctrină filosofică nu poate fi înţeleasă pe deplin decât ţinând seamă şi de cele ce au precedat-o. Cu greu putem admite inovaţii şi începuturi absolute. Aceasta nu numai în filosofie, ci în orice ordine de fapte şi idei.

luni, 17 martie 2014

Gyorgy Lukacs - Ontologia existenței sociale

Autor: Gyorgy Lukacs
Titlu: Ontologia existenței sociale
Editură: Editura Politică
An: 1975
Număr de pagini: 326
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Romania Inedit
Calitate: Medie

Filozofia clasică germană cunoaşte o trecere de la contestarea teoretică a ontologiei de către Kant pînă la ontologia deplin desfăşurată a lui Hegel. Evident, de la bun început, această contestare nu este absolută, întrucît praxisul moral se preschimbă la Kant în praxis ontologic. În filozofia lui Fichte, acest principiu devine unicul fundament al veritabilei realităţi, a cărei esenţă apare ca înfăptuită de către raţiunea activă şi ca identică cu aceasta. Astfel, filozofia clasică germană reia problema ontologică a iluminismului, evident de asemenea manieră încît între ele stă prăpastia creată de realizarea iluminismului prin revoluţia franceză; despre o continuare a iluminismului poate să fie vorba numai în sensul că şi în acest caz punctul central al problematicii filozofice îl constituie atotputernicia ontologică a raţiunii. Filozofia hegeliană este imposibil de înţeles fără această dublă delimitare: domnia, prioritatea ontologică a raţiunii într-o lume care a fost făurită de revoluţia franceză, mai concret, de realizarea, în alt fel nuanţată, a acesteia prin Napoleon. Acest mod de realizare a revoluţiei confruntă întreaga Europă cu problema societăţii burgheze în dezvoltare, şi anume cu caracterul contradictoriu imanent ei, deci cu o nouă realitate, în faţa căreia domnia iluministă a raţiunii, ca centru al gîndirii filozofice, a trebuit imediat să cedeze.

Claudiu Mesaroș - Dialoguri cu Platon

Autor: Claudiu Mesaroș
Titlu: Dialoguri cu Platon
Editură: Tipografia Universităţii de Vest
An: 2003
Număr de pagini: 191
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Anonim
Calitate: Medie

S-a observat că dialogul Parmenide este în fond o reevaluare, efectuată de Platon însuşi, a propriei doctrine a Ideilor şi a participaţiei. Spre deosebire de personajele dialogurilor de tinereţe, unde Socrate înfruntă direct cetăţeni cu diverse preocupări, încercând să aducă în interiorul filosofiei pe ne-filosofi, în acest dialog (considerat uneori ca fiind de maturitate, iar alteori de bătrâneţe) toate personajele principale sunt filosofi versaţi, reprezentanţi ai întregii lumi spirituale greceşti, aflaţi împreună cu prilejul unor serbări Panathenee. Eleaţii Parmenide şi Zenon, veniţi din Apus, îl înfruntă pe Socrate zugrăvit aici în nehotărârea tinereţii. Tinereţea lui Socrate semnifică începutul experienţei gândirii, reflexivitatea neîncercată încă în rigorile argumentaţiei mature. El este şi primul dintre personaje care îl întrerupe pe Zenon din lectura propriei sale scrieri, cerând explicaţii asupra părerii eleatului despre existenţa pluralităţii, părându-i neclar dacă Zenon sustine ori respinge existenţa acesteia. Astfel, încă din primele replici ale dialogului se anunţă tema ce va fi dezbătură pe tot parcursul lui: existenţa Unului şi a Multiplului şi raportul dintre ele.

Toma de Aquino - Despre unitatea intelectului contra averroiștilor

Autor: Toma de Aquino
Titlu: Despre unitatea intelectului contra averroiștilor
Editură: Decalog
An: 1997
Număr de pagini: 140
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă

Fiind aşadar arătat, din cuvintele lui Aristotel şi ale altora care i-au urmat, că intelectul reprezintă o potenţă a sufletului care este o formă a corpului, deşi această potenţă care este intelectul nu reprezintă actul vreunui corp, "deoarece nici unul din actele acestuia nu este comun cu actul corpului", precum spune Aristotel, se cuvine cercetat prin argumente ce anume este necesar să se admită relativ la aceasta. Şi pentru că, potrivit doctrinei aristotelice, este necesar ca principiile actelor să fie extrase din acte, s-ar părea că intelectul trebuie considerat prin actul său propriu, care este înţelegerea. Iar pentru aceasta nu putem avea un argument mai solid decât acela pe care îl oferă Aristotel, iar acesta este expus astfel: "sufletul este acela prin care (quo) trăim şi simţim şi desfăşurăm gândirea mai întâi, ca şi cum ar fi o raţiune şi o specie" a corpului cuiva. Şi apoi se sprijină pe acest raţionament, căci spune despre acesta că este o demonstraţie. Căci la începutul capitolului spune astfel: "vorbirea care dă o definiţie trebuie să evidenţieze nu doar ceea ce este <prezent>, cum spun cele mai multe definiţii, ci trebuie să determine şi cauza şi s-o lumineze"; şi el dă ca exemplu: după cum se arată ce este cvadratura, adică pătratul prin descoperirea liniei medii proporţionale.

Andrei Cornea - De la Școala din Atena la Școala de la Păltiniș

Autor: Andrei Cornea
Titlu: De la Școala din Atena la Școala de la Păltiniș
Editură: Humanitas
An: 2004
Număr de pagini: 266
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă

Rămîne greu, fără îndoială, de prins intelectualul modern în insectarul unor atitudini simple şi uşor clasificabile. De aceea, mi se pare nepotrivit de alcătuit, în această privinţă, o taxonomie şi cred preferabil recursul, din pricina varietăţii situaţiilor, la o cazuistică. Fireşte, cazurile nu pot înlocui tipurile generale, dar oare nu este tocmai una dintre caracteristicile intelectualului modern (sau postmodern) aceea de a răvăşi clasoarele tipologiilor? Poate şi de aceea doresc, în încheierea acestei încercări, să explorez un caz important deopotrivă prin impactul său emoţional şi ideologic avut în societatea românească, dar şi prin interesul său metodologic din perspectiva distincţiilor operate aici, aşa cum sper că se va putea vedea: este vorba despre ceea ce s-a numit "Şcoala de la Păltiniş", adică despre "modelul paideic" - cum l-a numit Gabriel Liiceanu - formativ şi educaţional al "rezistenţei prin cultură", iniţiat şi dezvoltat în anii '70-'80 de filozoful Constantin Noica.

Constantin Noica - Mathesis sau bucuriile simple

Autor: Constantin Noica
Titlu: Mathesis sau bucuriile simple
Editură: Humanitas
An: 1992
Număr de pagini: 96
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă

Cînd treceam pe lîngă casa aceea care se dărîma, fumegînd de praf, și din care nu mai rămăsese întreg decît golul unei uși - mi-am adus aminte de problema totului și a părtilor, de întrebarea glorioasă a lui Leibniz: poate casa fugi printr-o ușă? - pe care nu reușea nimeni s-o înlăture. Iar casa, care nu mai era un tot, fugea acum, bucată cu bucată, prin ușa care nu mai era o parte, în timp ce lucrătorii dărîmau, senini, cîteva ziduri și un început de problemă. De ce stăruie totuși problema? Sînt oameni care cred că problemele stau în ziduri și, dacă acestea din urmă se dărîmă, acoperă sub ele și problemele. Sînt alții care cred că soluția zidurilor hotărăște de soluția problemelor și, dacă o casă nu poate fugi printr-o ușă, atunci problema totului și a părților este sfîrșită. Nu mai vorbim despre cei care cred că problemele nici nu există, ci doar zidurile.

François Furet - Trecutul unei iluzii

Autor: François Furet
Titlu: Trecutul unei iluzii: eseu despre ideea comunistă în secolul XX
Editură: Humanitas
An: 1996
Număr de pagini: 542
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Bună

Ce e atît de fascinant în revoluţie? E afirmarea voinţei în istorie, crearea omului de către sine însuşi, expresie prin excelenţă a autonomiei individului democratic. Francezii fuseseră eroii acestei recuceriri de sine, după veacuri de dependenţă; bolşevicii preiau ştafeta. Caracterul straniu al acestei succesiuni neprevăzute nu ţine doar de noua demnitate a unei naţiuni ce fusese totdeauna la periferia civilizaţiei europene. Ţine, de asemeni, de faptul că Lenin face Revoluţia din Octombrie în numele lui Marx, în cea mai puţin capitalistă dintre marile ţări europene. Dar şi invers, contradicţia dintre credinţa în atotputernicia acţiunii şi ideea legităţii istorice poate fi ceea ce produce o parte din ascendentul lui Octombrie 1917 asupra spiritelor: pe cultul voinţei, moştenire iacobină trecută prin filtrul populismului rus, Lenin grefează certitudinile ştiinţei, scoase din Capitalul. Revoluţia îşi îmbogăţeşte arsenalul ideologic cu acest substitut de religie care i-a lipsit atît de mult la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, în Franţa. Amestecînd, în dispreţul logicii, cele două elixiruri prin excelenţă moderne, ea prepară o băutură destul de puternică pentru a ameţi generaţii de militanţi.

Alvin Toffler - Șocul viitorului

Autor: Alvin Toffler
Titlu: Șocul viitorului
Editură: Editura Politică
An: 1973
Număr de pagini: 515
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Romania Inedit
Calitate: Medie

În epoca elisabetană, termenul de "gentleman" se referea la un întreg stil de viaţă, şi nu la un simplu accident de naştere. Este posibil ca ascendența corespunzătoare să fi fost o premisă obligatorie, dar pentru a fi un gentleman trebuie să şi trăieşti într-un anumit fel: să ai o educaţie mai bună şi maniere mai frumoase, să te îmbraci mai bine decît oamenii de rînd, să practici anumite distracţii (şi altele nu), să trăieşti într-o casă mare, bine mobilată,
să păstrezi o anumită distanţă faţă de subordonaţi, pe scurt să nu-ţi pierzi niciodată din vedere "superioritatea" de clasă. Clasa negustorilor avea stilul său de viaţă preferat, iar ţărănimea pe al său. Aceste stiluri de viaţă, ca şi cel al gentlemanului, erau asamblate din numeroase elemente componente, mergînd de la locuinţă, profesiune şi îmbrăcăminte pînă la limbaj, gesturi şi religie. Şi astăzi ne creăm stilurile de viaţă formînd un mozaic din elemente componente. Totuşi multe s-au schimbat. Stilul d e viaţă nu mai este o simplă manifestare a poziţiei sociale. Astfel încît astăzi nu atît situaţia socială a unui individ, cît legăturile sale cu un subcult determină stilul său de viaţă. Hippii împărtăşesc un stil de viaţă comun fără a aparţine însă aceleiaşi clase sociale.

duminică, 2 martie 2014

Piotr Ceaadaev - Scrisori filosofice

Autor: Piotr Ceaadaev
Titlu: Scrisori filosofice
Editură: Humanitas
An: 1993
Număr de pagini: 183
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Freedom of speech
Calitate: Medie spre bună

Dacă mai deunăzi mi-am exprimat bine ideile, ar fi trebuit să vă fi convins că sînt departe de a crede că singurul lucru de care ducem lipsă ar fi cunoştinţele. Este adevărat că nici ele nu ne prisosesc, dar se cuvine ca pentru moment să ne resemnăm şi să ne lipsim de aceste vaste bogăţii intelectuale, care s-au acumulat de-a lungul secolelor în mîinile oamenilor prin alte părţi de lume; noi avem altceva de făcut. De altfel, chiar dacă am presupune că am putea dobîndi prin intermediul studiului şi al reflecţiei cunoştintele care încă ne lipsesc, cum ne-am putea însuşi, în schimb, tradiţii solide, acea vastă experienţă, conştiinţa profundă a trecutului, acele puternice deprinderi ale intelectului - rod al unui uriaş exerciţiu al tuturor facultăţilor omeneşti -, care constituie natura morală a popoarelor europene şi veritabila lor superioritate? Aşadar, nu este vorba în momentul de faţă de a încerca să extindem domeniul ideilor noastre, ci de a le îndrepta pe cele de care dispunem, de a le imprima o nouă orientare. În ceea ce vă priveşte, Doamnă, lucrul de care aveti în primul rînd nevoie este acea sferă a existenţei în care gîndurile pe care hazardul vi le-a strecurat în mintea voastră, necesităţile noi pe care aceste gînduri vi le-au stîrnit în inimă, sentimentele pe care le fac ele să vă înflorească în suflet să-și afle o aplicabilitate efectivă. Dumneavoastră trebuie să vă creaţi un univers propriu, de vreme ce acela în care vă aflaţi v-a devenit străin.

Jean Haudry - Indo-europenii

Autor: Jean Haudry
Titlu: Indo-europenii
Editură: Teora
An: 1998
Număr de pagini: 158
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Timiotera
Calitate: Bună

Unii autori au reţinut, pentru perioada comună, modelul clasic al ţăranului-soldat roman care lasă plugul pentru a lua sabia, sau al hoplitului grec, ale cărui idealuri, reguli de acţiune, comportament sunt identice cu cele ale unui cetăţean aşa cum este el în timp de pace şi cum rămâne în timp de război: armata greacă are adunările sale deliberative; la Roma comiţiile centuriate sunt adunarea soldaţilor grupaţi în centurii. Unităţile militare se suprapun peste unităţile etnice, peste cele patru cercuri şi prelungirile lor istorice: «Grupează oamenii» , îi recomandă Nestor lui Agamemnon, «după ţară şi după clan, pentru ca să fie clanul de ajutor clanului şi ţara ţării». Aceeaşi este şi baza organizării militare a germanilor. «Nici hazardul, nici o adunare întâmplătoare nu constituie escadronul sau colţul, ci familiile şi rudele». Iar dux al germanilor, zice Tacit, ales în virtutea valorii sale, în timp ce regele este ales datorită viţei sale nobile, este omologul «căpeteniei de armată» miceniene. Germania lui Tacit ne oferă o imagine a unei «naţiuni armate» în care «treburi politice sau treburi private, ei nu fac nimic fără să fie sub arme». Aşa cum hoplitul grec rămâne un cetăţean în timp de război, germanul rămâne un soldat în timp de pace. Prin opoziţie, societatea ariană comportă o castă războinică, armată de meserie (de unde numele său avestic de « luptător din car» şi, în acelaşi timp, aristocraţie conducătoare.

Augustin - Despre adevărata religie

Autor: Augustin
Titlu: Despre adevărata religie
Editură: Humanitas
An: 2007
Număr de pagini: 270
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă

Se spune că Socrate a fost mai îndrăzneţ decît alţii, jurînd pe orice cîine, pe orice piatră, pe orice îi cădea sub ochi şi pe orice, ca să spun aşa, avea la îndemînă în momentul jurămîntului. Totuşi, după părerea mea, el îşi dădea seama că orice creaţie a naturii, născută prin grija providenţei, este cu mult mai desăvîrșită decît creațiile realizate de oameni și de orice fel de artişti şi, de aceea, este mai demnă de onoruri divine decît statuile la care se închinau în temple. Socrate nu făcea acestea pentru că piatra şi cîinele trebuiau într-adevăr cinstiţi de cei înţelepţi, ci pentru ca, în felul acesta, să înţeleagă cei care puteau că oamenii au fost cufundaţi într-o superstiţie atît de mare încît celor care erau gata să se elibereze trebuia să li se arate starea atît de ruşinoasă spre care ei îşi dădeau seama că se îndreaptă, cu toate că le era ruşine, cu atît mai mult cu cît trebuia mai degrabă să le fie ruşine că se complac într-o stare cu mult mai nedemnă. În acelaşi timp, şi celor ce socoteau această lume vizibilă ca fiind Dumnezeul suprem, Socrate le amintea josnicia lor morală, arătînd că de aici rezultă logic că ei s-ar putea închina la orice piatră ca la o părticică din divinitatea supremă, iar, dacă aceasta li s-ar fi părut o blasfemie, ei şi-ar fi schimbat părerea şi l-ar fi căutat pe unicul Dumnezeu.

Friedrich Nietzsche - Opere complete, vol. 4

Autor: Friedrich Nietzsche
Titlu: Opere complete, vol. 4
Editură: Hestia
An: 2001
Număr de pagini: 548
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Florin
Calitate: Excelentă

Acestei cărţi nu-i este necesară, poate, doar o singură prefaţă; şi , până la urmă, tot ar persista îndoiala dacă cineva, fără să fi trăit ceva similar, se poate apropia prin intermediul unor prefeţe de experienţa trăită a acestei cărţi. Ea pare scrisă în limbajul vântului de dezgheţ: e în ea neastâmpăr, nelinişte, contradicţie, vreme de aprilie, încât îţi vine constant în minte apropierea iernii, ca şi victoria asupră-i, care vine, trebuie să vină, a şi venit poate... Recunoştinţa se revarsă neîncetat, de parcă s-a întâmplat chiar cel mai nesperat lucru, recunoştinţa unui convalescent, - căci întremarea era acest lucru atât de nesperat. "Ştiinţa veselă" vrea să însemne Saturnaliile unui spirit care s-a împotrivit cu răbdare unei cumplite şi lungi apăsări - cu răbdare, cu străşnicie, cu răceală, fără a se da bătut, dar fără speranţă - , şi asupra căruia a căzut acum dintr-o dată speranţa, speranţa de sănătate, beţia însănătoşirii. Nu-i de mirare că, în cazul acesta, iese la iveală mult iraţional şi multă nebunie, multe năzbâtii delicate, irosite chiar pe nişte probleme care au o blană ţepoasă şi nu îmbie la mângâieri şi încârlionţări. Toată această carte nu-i, desigur, altceva decât o distracţie după o lungă privaţiune şi neputinţă, exultarea energiei care se reîntoarce, a credinţei redeşteptate într-un mâine şi poimâine, a sentimentului şi presentimentului brusc al viitorului, al iminentelor aventuri, al mărilor iarăşi deschise, al ţelurilor iarăşi îngăduite, iarăşi sperate.

Epictet - Manualul și fragmente

Autor: Epictet
Titlu: Manualul și fragmente
Editură: Saeculum Vizual
An: 2002
Număr de pagini: 126
OCR: Da (PDF)
Bookmarks: Da
Copertă: Da
Sursă: Mr. V
Calitate: Medie

Ia aminte că rostul dorinţei este căpătarea lucrului dorit şi rostul urii e îndepărtarea lucrului urât. Cine n-are parte de ce doreşte, nenorocit este; şi cine se izbeşte de ce nu doreşte, tot nenorocit este. Şi, de aceea, dacă tu fugi numai de ce este în puterea ta, nu vei da niciodată peste ce n-ai dori; iar dacă fugi de boală, de moarte, ori de sărăcie, e vai şi amar de tine. Întoarce-ţi, dar, teama de la cele ce nu sunt în puterile tale şi îndreapt-o spre cele nefireşti, dar care stau în puterea ta. Cât despre dorinţă, smulge-o din tine imediat. Căci dacă doreşti ce nu depinde de tine, eşti în mod fatal, nenorocit; iar ca să alegi din cele ce depind de tine, nu eşti încă în stare, fiindcă nu ştii cum să alegi. Ţine-te, dar, faţă de toate, la distanţa impusă de voinţa ta, liniştit şi măsurat.